Un update de mindset

„Adevărata transformare vine atunci când îți schimbi modul în care gândești despre tine însuți.” — Carol S. Dweck

În Drumul Taberei, pe vremuri, era o terasă unde se zicea că găsești cel mai bun Tiramisu din București. Nu știu dacă era chiar „cel mai bun”, dar era destul de bun cât să devină locul meu de întâlnire cu un om care mi-a schimbat viața: profesorul Gheorghe Ceaușu.

Fostul meu profesor de la master locuia în zonă. Era deja pensionar și, norocul meu, căuta companie. O întrebare aparent banală – despre un film sau o carte – se transforma imediat într-o călătorie prin toată istoria culturii europene. Uneori, aveam impresia că beau cafea cu Platon, Kant, Hegel și încă 25 de asistenți, toți ascunși în mintea unui singur om.

Când plecam de la întâlnirile noastre, aveam glicemia până la cer și creierul în febră. Se spune că mintea e ca un mușchi: dacă nu o folosești, se atrofiază. Dar și dacă tragi prea tare de ea… te doare. :)

Ce am învățat de la el, în primul rând, este că învățarea e un proces continuu.

Școala și viața profesională ne împing să alergăm după rezultate: note, diplome, salarii mai mari, funcții mai înalte. Dar viața trăită cu sens e despre altceva: să crești constant, să rămâi curios, să te bucuri că descoperi ceva nou.

Aici intervine un soi de smerenie. Privirea aceea respectuoasă către univers, către natură, către miracolul cunoașterii și inteligenței umane. Să privești, să admiri, să înveți și, mai ales, să-ți păstrezi mintea deschisă și curioasă.

Carol S. Dweck, profesoară de psihologie la Columbia University, vorbește în cartea ei despre două tipuri de mentalitate:
Rigidă, care se concentrează pe rezultat și pe a reuși cu efort minim.
Flexibilă, care se concentrează pe proces și pe ideea de a deveni mai bun decât ieri.

Oamenii cu mentalitate flexibilă navighează mai bine în orice context – și în crize, și în vremuri liniștite. Pentru ei, fiecare zi e o oportunitate de a învăța, de a crește. Ceilalți – cei cu mentalitate rigidă – se blochează, se revoltă, se pierd în frustrare sau teamă.

Profesorul Ceaușu a fost, pentru mine, un fel de busolă prin crizele pe care le-am traversat împreună: 2009, scandaluri politice, recesiuni, gripe, decăderi culturale... Niciodată nu l-am văzut deprimat. Era un om-oază. În jurul lui era întotdeauna un spațiu de liniște, de creștere și de uimire. Se mira și apoi mintea lui o lua, la pas, printre galaxii de idei și concepte.

Nu mi-a fost doar profesor. Mi-a fost ca un părinte.

Așadar, pentru că viitorul pare destul de ciufulit și nesigur, te invit să faci un exercițiu: folosește această perioadă ca să crești, să înveți ceva nou și (mai ales!!!) să ajuți pe cineva să crească. Citește nu ca să ai ce povesti la petreceri (așa ne spuneau nouă profesorii, în copilărie :)))), ci ca să poți sprijini pe cineva, să transmiți mai departe ce-ai învățat, să ajuți un alt om să aibă o perspectivă mai largă.Construiește în jurul tău oaze de liniște, de creștere, de uimire și de curiozitate.

Îți mulțumesc că ești o scară sau o frânghie pentru ceilalți. Un tiramisù – un „trage-mă sus”. O insulă în marea haotică din jur. Știi bine: asta ne dă sens și putere.
Iar pentru ceilalți? Le poate schimba viața.

Te îmbrățișez cu drag,
Ștefan

PS 1 – Un mod simplu de a ajuta e să dăruiești puțin din timpul tău. Un telefon, o poveste, o cafea. Eu primeam de la profesorul meu înțelepciune. El primea de la mine evadarea din singurătate. Uneori, o vorbă blândă e tot ce are nevoie cineva.

PS 2 – Ai aflat de cursul online pe care l-am lansat? Sper din toată inima să nu ai nevoie de el.
Dar dacă știi pe cineva care trece prin momente grele după un diagnostic oncologic – fie că e pacient, fie că e aparținător – te rog trimite-i linkul de mai jos.
Este un program de sprijin care îi poate ajuta să-și regăsească echilibrul și sensul.

👉 https://stefan-ruxanda-s-school.teachable.com/p/dincolo-de-diagnostic