Un „spectacol" necesar

„Dumnezeu dă cuvânt cu putere multă celor ce binevestesc. " Psalmul 67

Zilele trecute am ajuns la Spitalul Municipal din București, ca aparținător. Nimic grav, dar am fost nevoit să petrec ceva timp pe la UPU. Nu aveam așteptări, știam că spitalele din București sunt un fel de univers unde se concentrează esențe umane, mostre din toate păturile sociale. Doar că la UPU nu e cu distracție, întâlniri cu prietenii sau relaxare. E cu tensiuni foarte mari, cu oameni care suferă, cu dureri, cu nervi, cu rugăciuni șoptite. Și, din păcate, cu prea multă mizerie. Este o mizerie rezultată din disperarea oamenilor. Când alergi, când te zbați să ajungi mai repede la un medic, nu mai ai timp de farafastâcuri. Natura umană iese la suprafață, sacourile, cravatele, fardurile nu o mai pot ascunde. E un spectacol la care, măcar din când înceând, ar trebui să asistăm. Ca să ne amintim cât de fragil este omul și cum trupul este, cu adevărat, un templu de care trebuie să avem grijă.

Am văzut ceva care m-a impresionat. În acea mare sală de așteptare, erau doi oameni ai străzii. Ce căutau acolo? Gerul de afară i-ar fi omorât. Personalul spitalului îi tolerează pentru că nu au unde să se ducă pe timpul iernii. Stau în sala de așteptare, la căldură. Unul avea căciula trasă pe ochi și dormea. Sau, cel puțin, încerca să doarmă în toată acea zarvă. Ceva mai departe, celălalt stătea cu privirea pierdută, strângând în mâini câteva bancnote. Era foarte slăbit. Viața pe stradă se încrustase definitiv pe trupul său. Mă întreb uneori cum rezistă organele interne ale acestor oameni.

Am fost martorul a trei scene, toate avându-l în prim-plan pe acest bătrân al străzii.

1. Stătea pe un scaun, lângă un calorifer. Un tânăr s-a așezat lângă el, așteptând probabil să fie primit la consultații. Bătrânul s-a aplecat spre el și l-a rugat să-i cumpere o cafea. A întins o bancnotă. Tânărul a întărziat puțin până a învățat ce i se cere, dar s-a ridicat, fără să ia banii, și s-a întors cu o cafea aburindă și un sandwich cald de la chioșcul din curtea spitalului. Nu a primit banii bătrânului. Acesta i-a mulțumit sincer și s-a ascuns după un stâlp, lângă calorifer, să-și savureze mâncarea.
2. La nici cinci minute, un alt bărbat a venit la el, privind în pământ, și i-a pus în mână zece lei. I-a spus: "Să te rogi pentru mine!" Bătrânul a rămas surprins. Apoi, la fel de tăcut cum a venit, omul și-a făcut drum prin mulțime.
3. Ultima scenă: de undeva, din zona stâlpului, am auzit vocea unui bărbat răstindu-se, înjurându-l. L-a gonit afară. Prin ușa de sticlă l-am văzut pe bătrân plecând, probabil în căutarea unui alt loc unde să se ferească de ger.

Mi s-a strecurat o întrebare între gânduri: Tu de ce te plângi? Tu ce probleme ai?

Când scriu aceste rânduri, știu că sunt un om binecuvântat. Am tot ce îmi trebuie. Știu că, în același timp, sunt oameni singuri, oameni care suferă, oameni care ar da orice să mai primească o zi de viață trăită în sănătate și putere.

Orele petrecute la spital m-au scuturat bine. Mi-au amintit cât de multe motive avem să fim recunoscători și cât de fragilă este viața. Și mi-au întipărit acele imagini, acele expresii ale durerii umane, pe care să mi le amintesc atunci când voi avea impresia că viața mea e grea.

Un om cu un handicap sever, dar cu un tonus mental incredibil de puternic, mi-a spus cândva: „Când crezi că problemele tale sunt cele mai mari, fii sigur că, exact în același moment, alți oameni se zbat cu probleme mult mai mari.”

Ce putem face? Să ne plângem de milă? Să ne dăm averea pentru a salva oamenii fără adăpost? Să organizăm proteste? Putem face și asta. Dar putem începe cu lucrurile mici: să avem grijă de cei cu care interacționăm zilnic. O vorbă de mângâiere, un sprijin, un sfat, câteva minute din timpul nostru pot face minuni. Există multă suferință sufletească. Putem fi, măcar, brancardieri pentru sufletele celor dragi. Nu ne trebuie studii speciale pentru asta. Ne va învăța Dumnezeu cum să procedăm.

Te îmbrățișez cu drag și îți urez putere și răbdare în lucrarea ta de a schimba lumea.

PS 1: În curând plecăm din nou în turneu: Luni suntem la Iași, marți la Bacău, miercuri la Vatra Dornei. Dacă locuiești într-unul dintre aceste orașe, poți găsii detalii despre spectacole aici: rotariuentertainment.ro.

PS 2: Ne-am rebranduit! Gata, suntem Teatrul Rod București. Pe Fecebook ne găsști aici: https://www.facebook.com/TeatrulRodBucuresti și pe Instagram aici: https://www.instagram.com/TeatrulRodBucuresti Deocamdată :)