„Viața capătă sens în momentul în care îți asumi responsabilitatea de a o face să aibă sens.” — Tony Robbins
Ai auzit de Părintele Justin Pârvu? A fost un duhovnic cunoscut și iubit de foarte mulți oameni din România. A ridicat două mănăstiri în județul Neamț: una de călugări (Petru Vodă) și una de maici (Paltin). La mănăstirea de maici, a înființat și un mic spital pentru bătrânii neputincioși din zonă.
Printre primii pacienți a fost și o tânără monahie din obștea mănăstirii. Din păcate, suferea de cancer și a fost țintuită la pat timp de multe luni.
Știu povestea ei de la o altă monahie din mănăstire. Mi-a spus că maica avea dureri cumplite, dar a refuzat calmantele. A ales să-și poarte crucea ca un martir. A avut, desigur, momente de cumpănă — clipe în care suferința îi încerca și credința, și rezistența.
Într-o zi, când Părintele Justin a vizitat-o, l-a întrebat:
„De ce trebuie să trec eu prin asta? De ce trebuie să suport durerile astea atât de mari?”
Iar el i-a răspuns:
„Pentru că tu poți să le duci. Pentru că sunt oameni care nu le-ar putea îndura. Porți durerile pe care alții nu le pot duce, ca ei să nu sufere la fel de mult.”
Povestea este reală.
Și îi sunt recunoscător acestei maici. Pentru că tatăl meu, care a trecut printr-o suferință similară, nu a avut dureri mari. A avut greutăți, dar nu cumplite. Și poate — poate! — pentru că altcineva, undeva, le-a dus și pentru el. Eu așa cred.
Știi deja: nu există viață fără suferință.
Și când valurile devin atât de mari încât nu mai vedem cerul, ne pierdem și ne întrebăm:
„La ce bun toate astea? Ce rost au?”
Răspunsul... nu ni-l va da nimeni.
Trebuie să-l găsim singuri.
Răspunsul dat de Părintele Justin a trasat un sens — un sens nu doar pentru suferința acelei tinere, ci și pentru durerile pe care le-am întâlnit eu, mai târziu, în viață. Chiar ieri mi-a spus o doamnă:
„Mă bucur că m-am îmbolnăvit eu și nu copiii mei.”
Ce forță incredibilă, nu-i așa?
Cum găsești sensul?
Ei bine… nu-l găsești.
Îl alegi.
Îl alegi și pleci la drum. Adică acționezi. Seamănă cu dragostea. Și cu pasiunea.
Pentru că sensul și pasiunea sunt ramuri din același trunchi: forme prin care trăim în iubire și pentru iubire.
Atunci când îți cauți „jumătatea”, nu stai pe canapea așteptând să bată Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana la ușă. Cel puțin trebuie să ieși din casă. Întâlnești oameni, te conectezi, încerci, greșești, iubești din nou. Și dacă ai norocul să se nască o poveste de iubire — nu înseamnă că „gata, ai ajuns”.
Nicidecum. Dragostea trebuie hrănită. Investită zi de zi. Dragostea nu e o destinație.
E un drum.
La fel și cu pasiunea. Cauți. Încerci. Îți deschizi inima. Investiția e continuă. Ceea ce faci din pasiune e, de fapt, o declarație de dragoste transformată în fapte.
Cu sensul? Ai ghicit: exact la fel.
Alegi. Investesti. Trăiești. Dăruiești. Iubești.
Și când o faci din toată inima, Dumnezeu îți dă puterea să mergi mai departe.
Pentru că, eu cred, El are nevoie de oameni care iubesc. Și care știu să dăruiască dragoste.
Îți mulțumesc că lupți, în fiecare zi, să faci lumea asta mai bună și mai frumoasă.
În felul tău. Prin faptele tale. Prin inima ta.
Te îmbrățișez cu drag,
Ștefan
P.S. 1 – Îți reamintesc că lucrez la un curs online dedicat persoanelor diagnosticate cu cancer și aparținătorilor lor.
Cursul se concentrează pe strategii și acțiuni clare care ajută la regăsirea echilibrului emoțional și a unei direcții de viață după un astfel de diagnostic.
Sper ca în jur de 15 iunie să fie gata.
Până atunci, am pus la dispoziție un material scurt, gratuit, în care abordez 3 teme esențiale:
Dacă știi pe cineva care ar putea beneficia de acest conținut, trimite-i acest link:
👉 subscribepage.io/p24D9F
P.S. 2 – Pentru că spectacolele sunt momentan în vacanță, am mai mult timp disponibil pentru activitatea de life-coaching.
Dacă treci printr-o criză, o tranziție dificilă sau simți că ai nevoie de ghidaj pentru a face o schimbare importantă în viața ta, aș fi bucuros să-ți fiu alături.
Scrie-mi pe ruxanda.ro, la secțiunea de contact, și îți voi răspunde cât de curând.
Pornim împreună la drum.