„Scopul vieții nu este să fii important, ci să fii de ajutor.” Ralph Waldo Emerson
Am crescut într-un bloc ca mai toate blocurile din țara noastră: patru apartamente pe etaj, camere mici, cu pereți subțiri.
Pe etaj cu noi locuia un pădurar ieșit la pensie, o văduvă și o tânără familie cu doi copii. Viața era liniștită și, după ora 21, nu se mai auzeau decât vocile comentatorilor TV pe care îi urmăreau vecinii.
Într-o seară, însă, am auzit pe hol glasul vecinei cu cei doi copii mici:
— Ajutor! Vă rog! Ajutor!
Ai mei au țâșnit din apartament. Femeia își ținea fetița în brațe și, printre valuri de disperare, striga:
— Fetița! S-a înecat cu măr și se sufocă! Moare! Faceți ceva!
Au ieșit și alți vecini. Se vorbea despre ambulanță, despre asistenta care locuia trei etaje mai sus. O învălmășeală totală.
În tot acel haos, ca din pământ, a apărut vecina văduvă. Avea aproape 70 de ani și cu toții știam că nu prea aude cu o ureche. Cu un calm incredibil, a luat fetița din brațele mamei, s-a așezat pe un genunchi și… nu știu ce a făcut, pentru că nu am văzut. Dar fetița a tușit și a scos bucata de măr din gât.
Pe vremea aia nu știa nimeni de proceduri de prim-ajutor. Ne creșteau părinții cum puteau.
Văduva a pus copilul pe picioare și s-a întors în apartamentul ei. Noi am rămas acolo, năuciți, dar liniștiți. Episodul se încheiase cu bine.
În zilele următoare, bătrânica și-a continuat viața tihnită. Mergea cu sacoșa la magazin, uneori se odihnea pe bancă, apoi se întorcea în singurătatea ei.
În fiecare zi trecem pe lângă eroi necunoscuți:
Părinți care îngrijesc copii bolnavi.
Copii care muncesc ca să-și țină părinții pe tratamente costisitoare.
Profesori care se luptă să-i învețe pe tineri cum să-și clădească o viață.
Asistente medicale ieșite din tura de noapte.
Scriitori care s-au luptat cu monștri interiori ca să ducă romanul la bun sfârșit.
Nici nu știm pe lângă cine trecem și ce povești ascund oamenii în ochii lor pierduți.
De multe ori am crezut că persoana încruntată care privește aiurea pe stradă are ceva cu mine. Deseori am judecat oamenii din metrou pentru că sunt supărați și întunecați. Dar am uitat să văd dincolo de suprafață: în fiecare om e o poveste. O poveste cu lupte pierdute și câștigate. Cu speranțe, dezamăgiri, clipe de iubire, de rugăciune, de frică.
În fiecare dintre noi se duc lupte grele, iar în realitate, ieșim din ele… victorioși.
Cei mai mulți dintre noi nici nu sesizăm asta.
Dar nu exagerez când spun că ești un învingător. Iată dovada simplă:
Dacă te-ai ridicat azi din pat și ai făcut primii pași spre bucătărie sau baie, deja ai câștigat o luptă. Ai început o nouă zi. O nouă aventură. O nouă serie de bătălii.
Așa că, atunci când mergi pe stradă, privește în ochii celorlalți.
Vei vedea acolo, ca într-o oglindă, o realitate pe care o trăim cu toții: fiecare om e un supererou necunoscut.
Pentru că fiecare dintre noi e în mișcare, în acțiune, în luptă cu balauri care vor rămâne, în curând, fără capete.
Și dacă toate astea se întâmplă zilnic… nu ți se pare că, în fond, e un dans?
Adică, da – lupte, obstacole – dar parcă e un dans:
Un pas înainte, unul în lateral, mai schimbi greutatea de pe un picior pe altul, o piruetă, o săritură, te mai împiedici, te calcă partenerul pe picior… dar muzica merge mai departe. E un dans.
Și dacă e un dans, nu-i așa că e mai frumos să-l dansezi în doi?
Să împarți experiența cu cineva? Să construiești cu el sau ea? Să porți miracolul vieții… împreună?
Experiența asta numită viață e un miracol. Un miracol pe care l-am primit – și pe care îl recreăm în fiecare zi, reinvestindu-l cu magie prin ceea ce facem. Prin acțiune. Prin iubire. Prin „împreună-lucrare”.
Iar păstrarea stării de iubire, în fiecare zi, e cea mai frumoasă și victorioasă luptă pe care o putem purta.
Iar asta… da, asta chiar ne face supereroi.
Îți mulțumesc pentru că faci lumea asta un loc mai frumos pentru ceilalți.
Te îmbrățișez cu drag,
Ștefan
P.S. 1 – Ai văzut filmul La La Land? Dacă nu, fă-ți timp să-l vezi. O poveste de dragoste între doi visători care dansează și transformă viața într-o poezie. Un film care îți dă o stare plăcută. Și știi deja: starea plăcută e ceva cu care trebuie să-i molipsim și pe ceilalți.
P.S. 2 – Dacă ai ceva mai mult timp vara asta, îți recomand cea mai tare vacanță: seria Cronicile din Narnia de C.S. Lewis. Șapte volume. S-ar putea să creeze dependență. Dar e una dintre acele dependențe sublime. Nu e o serie doar pentru copii. Ca „om mare” poți descoperi o mulțime de minunății. Ca să nu mai spun de fantezia extraordinară a autorului. Așa că… vacanță plăcută! În Narnia! 😊 | 
