„Cele mai mari fapte ale bunătății sunt adesea cele mai mici gesturi de compasiune.” – Albert Schweitzer
Știi zilele alea când soarele parcă uită să-și mai trimită razele peste noi?
Te trezești cu o durere de cap, cafeaua e pe terminate pentru că ai uitat să cumperi, în inbox ți-au intrat facturi pe care ți-e frică să le deschizi, iar la lucru toată (toată!!!) lumea e tensionată. Se vorbește despre concedieri, despre conflicte despre care nici nu mai știm ce le-a declanșat.
Când cauți puțină înțelegere și sprijin de la cei dragi, dai peste oameni mai îngrijorați decât tine — sau atât de iritați încât devin contondenți.
Iar seara, în drum spre casă, vezi doi vecini înjurându-se în gura mare.
Intri, în sfârșit, în intimitatea casei și te întrebi:
„Doamne, ce se întâmplă cu lumea asta? Mai e vreo scăpare?”
Poate că da.
Un prieten mi-a spus o poveste — și vreau să ți-o trimit mai jos.
Este o soluție. Una în care am început să cred din ce în ce mai mult. Cel puțin la nivel personal. O soluție care are darul de a-ți reda încrederea și curajul că soarele își face treaba, chiar dacă nu-l vedem din cauza norilor.
Supa de pietre
„Se spune că, într-o zi, un călător flămând a ajuns într-un sat. Era obosit, nu avea mâncare, iar oamenii din sat — deși nu erau răi — deveniseră suspicioși și zgârciți din cauza vremurilor grele.
Când călătorul a bătut la uși cerând o bucățică de pâine, fiecare îi răspundea:
— Îmi pare rău, nu avem nimic de prisos.
Atunci, călătorul a zâmbit și a spus liniștit, în mijlocul pieței:
— Atunci am să gătesc o supă delicioasă... din pietre!
Oamenii au început să râdă. Curiozitatea i-a adunat în jurul lui.
Călătorul a scos din traistă un ceaun mare, a adus apă de la fântână și a pus-o la fiert. Apoi a ales trei pietre netede, le-a clătit cu grijă și le-a aruncat în oală.
— E aproape gata, spuse el zâmbind. Dar, dacă am avea puțin morcov, ar fi și mai bună!
O femeie din mulțime s-a gândit: „Ei, un morcov pot aduce eu…” și a adus unul.
După ce l-a pus în oală, călătorul a gustat:
— Excelent! Dar o foaie de varză ar desăvârși gustul.
Un bătrân s-a dus și a adus niște varză.
Apoi altul a venit cu doi cartofi, altcineva cu sare, o tânără cu fasole, iar un copil a adus un os, „pentru gust”.
Oala fierbea, iar mirosul s-a răspândit în tot satul.
Când supa a fost gata, călătorul a turnat porții pentru toți. Au mâncat împreună, râzând și povestind, uitând pentru o clipă de sărăcie și de frică.
La final, călătorul a spus:
— Ei, vedeți? Supa asta de pietre a fost de ajuns pentru tot satul. Prea-plinul inimilor voastre ne-a săturat pe toți.”
Orice s-ar întâmpla, niște pietre tot găsim.
Și un cartof. Și un morcov. Și un ceaun.
Și, mai ales, oameni cu care să împărțim cele bune și greutățile cele mari.
Ai încredere — ne vom descurca.
Și vom putea să avem grijă unii de alții.
Îți mulțumesc că faci lumea asta mai frumoasă prin încrederea și liniștea ta!
Te îmbrățișez cu drag,
Ștefan 🤍
P.S. 1 — Pe 22 noiembrie lansez un proiect nou, care îmi este tare drag: „Povești cu Cofeină”.
Este un atelier în care spunem povești, dar mai ales punem la treabă câteva strategii de psihologie aplicată și instrumente practice. Cu ajutorul lor ne educăm mintea să identifice soluții, partea bună a lucrurilor și potecile care ne scot din umbră către lumină — oricum ar arăta umbra și lumina pentru fiecare dintre noi.
Atelierul se desfășoară la Saint Roastery Specialty Coffee, în București, într-un cadru foarte intim (doar 25 de persoane).
Mai sunt doar câteva locuri disponibile.
Dacă vrei să afli mai multe detalii sau să te înscrii, accesează linkul de mai jos👇
→AICI detalii despre „Povești cu Cofeină”
P.S. 2 — Acest atelier va ajunge și prin alte orașe din țară — în curând la Sibiu, Cluj, Iași și Timișoara.
Dacă știi pe cineva din București care ar avea nevoie de o întâlnire ca asta, te rog să-i trimiți linkul: https://subscribepage.io/SHIuDC | 
