Ochelarii prin care privești trecutul îți colorează viitorul
„Păstrează-ți inima liberă de ură, mintea de griji. Trăiește simplu, așteaptă puțin, oferă mult. Împrăștie lumină, uită de tine, gândește-te la alții. Încearcă asta timp de o săptămână și vei fi surprins.”
Norman Vincent Peale
Acum aproape 20 de ani am trecut printr-o despărțire dureroasă. Foarte dureroasă, chiar. A fost o experiență intensă, ale cărei efecte s-au întins pe mai multe luni și din acest motiv a rămas în bagajul meu de amintiri. A durut. Rău. Mai rău decât atunci când mi-am scos o măsea de minte. Măcar stomatologul îmi făcuse o anestezie.
Imediat după acea despărțire — probabil știi și tu cum e — lumea era pictată doar în culori întunecate, nuanțe de gri, iar viitorul se ascundea sub o perdea groasă de ceață. Singura potecă luminoasă era cea pe care nu mai puteam merge, adică relația care se încheiase. Dacă ai trecut prin așa ceva (și, sincer, cine nu a trecut prin despărțiri?), câteva săptămâni sau luni (în unele cazuri, chiar ani) te gândești la acel eveniment ca la cel mai îngrozitor lucru care ți s-a întâmplat vreodată. Mergi abătut prin viață, dar gândurile îți sunt ancorate în trecut, căutând răspunsuri la infinite șiruri de întrebări.
Eu am avut norocul ca, într-una din zile, la câteva luni după despărțire, să întâlnesc un om care vedea viața altfel. S-a uitat la mine și mi-a spus: „Felicitări! Ce bine! Acum ai ocazia să începi ceva nou!”
Am crezut că e cam nebun. M-am simțit și puțin jignit. Mă gândeam: oare omul ăsta nu are pic de compasiune? Nu vede că sufăr ca un câine plouat? Mi-am văzut de treabă, dar cuvintele lui mi-au rămas înfipte între neuroni.
Pe scurt, ce s-a întâmplat după? Timpul a vindecat rănile, experiența a devenit o pagină din viața mea și un punct de referință pentru viitoarele relații. A fost nevoie de perioade în care să-mi refac sistemul de valori, să stau de vorbă cu mine însumi și, mai ales, cu Dumnezeu. Am redescoperit în El un partener de dialog extraordinar. Am învățat multe lecții deosebit de prețioase.
Acum privesc la acel episod cu detașare și, deși a fost unul dintre cele mai grele din viață, parcă îmi este cumva drag. Nu, nu mi-am pierdut mințile. Îmi este drag pentru că l-am depășit și pentru că a fost terenul în care și-au prins rădăcinile o constelație de revelații, gânduri, descoperiri și emoții deosebit de puternice. Acel eveniment a generat o schimbare spirituală profundă pentru mine; a fost ca o trezire. Fără acea experiență, nu aș fi avut aceste descoperiri la care acum țin foarte mult.
Felul în care ne raportăm la trecut ne determină modul în care vedem prezentul și viitorul. Dacă privim trecutul prin ochelari cu lentile gri, atunci acei ochelari ne vor filtra și prezentul, și viitorul. Mai mult decât atât, modul în care judecăm trecutul creează un tipar — o imagine standard — în funcție de care comparăm ceea ce trăim acum și ne calibrăm așteptările pentru viitor. Altfel spus, dacă prin ochelarii mei gri „văd” că „nu pot avea încredere în nimeni,” probabil mă voi transforma într-un om care se ferește de alții, un fel de victimă care stă tot timpul în gardă, măcinat de frica de a nu fi trădat din nou.
Dar dacă schimbăm lentila ochelarilor și privim la experiențele din trecut (chiar și la cele neplăcute) ca la o serie de lecții, mintea noastră va percepe altfel atât prezentul, cât și viitorul.
De ce să faci asta? Pentru că viața noastră este o colecție nemaipomenită de experiențe și, mai ales, de potențialități — de germeni care așteaptă să fie descoperiți pentru a deveni experiențe și apoi amintiri. Ce rost are să ne înconjurăm de ziduri care ne oferă o aparentă siguranță? Zidurile respective vor deveni închisoarea noastră spirituală, care nu ne va permite să descoperim adevărata frumusețe a vieții.
Deci, dacă în trecutul tău se află vreo amintire, vreun eveniment care încă te dezarmează, schimbă ochelarii prin care îl privești! Caută lecțiile ascunse, caută scara pe care te poți înălța spiritual. Și, mai ales, iartă! Iartă-te! Iartă-i pe cei care ți-au rănit sufletul! Iartă și înțelege că această experiență a fost doar o lecție oferită de un profesor aspru. Știi bine, cu cât mentorul ne provoacă mai mult, cu atât creștem mai repede.
Și încă ceva: dacă vei face acest pas spre iertare și spre transformarea trecutului într-o colecție de lecții și antrenamente pentru sufletul tău, cei de lângă tine (prieteni, colegi, familie) vor fi inspirați de atitudinea ta. Gândește-te ce lecție minunată poți să oferi copiilor tăi atunci când alegi să ierți și să o iei de la zero. Imaginează-ți cum te vor privi colegii sau prietenii dacă îți vei spune: „Felicitări! Acum ai ocazia să începi ceva nou!”
Te îmbrățișez cu mare drag și îți țin pumnii în eforturile tale de a face o lume mai frumoasă!
Ștefan
P.S. 1 – Pentru că este început de an, am postat un episod nou al podcastului Strada Speranței. Este despre motivație — acea emoție pe care cei mai mulți dintre noi o pierdem în primele săptămâni ale anului. Dacă te lupți și tu cu lipsa de motivație, te invit să descoperi acest episod la acest link:
P.S. 2 – Știu că trăim o perioadă plină de tensiuni, de orice natură. Din păcate, ceea ce se întâmplă în politică și economie are efecte asupra noastră. Unul dintre efecte este crearea unui zid de idei, din spatele căruia viața are o singură perspectivă — și aceea nu tocmai plăcută. Acesta este unul dintre motivele pentru care am scris Îndrăznește! Ghid practic de evadare. Este o carte dedicată mai ales tinerilor și conține strategii de evadare din „lagărul de idei și convingeri limitative.” Tema principală este că, indiferent de contextul exterior, fiecare dintre noi are puterea de a-și scrie povestea vieții după un scenariu propriu. Te invit să descoperi un fragment din carte aici:
