O terapie prin poveste

„Această zi este o viață în miniatură. Trăiește-o cu blândețe.” Robin Sharma

M-am întors de pe drumuri, din turneu. Au fost câteva zile agitate, mii de kilometri, spectacole frumoase, public minunat! MINUNAT!!! Ce luminoși sunt oamenii când sufletul iese la iveală. Sunt foarte recunoscător celor care ne oferă asemenea nestemate sufletești.

Când sunt pe scenă, în spectacol, sau pe drumurile dintre orașe, mă simt suspendat într-o altă realitate. Un univers cu personaje, lumi paralele, idei, fantezie, speranță, bucurie, frumusețe. Dar când mă întorc acasă, parcă trăiesc o aterizare forțată cu un avion al cărui fuzelaj abia mai rezistă. Scandaluri electorale, oameni speriați, prietenii tensionate, blocaje în trafic și în gânduri.

Nu pot să schimb realitatea înconjurătoare. Dar pot să-i pun o frână, să n-o las să-mi invadeze mintea. Din acest motiv, m-am gândit ca în această „Scrisoare de la un prieten” să împărtășesc cu tine 3 povești scurte care mă ajută să evadez în astfel de zile. Sunt din spectacolul „Nastratin – the smart comedy”.

De ce scurte? Pentru că esențele tari se țin în recipiente mici. Pentru că timpul nu mai are răbdare cu noi. Și pentru că vreau să-ți ofer 3 perspective care ne pot ajuta să privim altfel realitatea și să ne păstrăm echilibrul în ciuda gălăgiei exterioare.

Povestea 1 – Despre cum ne poate schimba mediul

„Demult, demult de tot, un om a avut un vis: un înger i-a spus că apa de pe pământ avea să sece dacă nu era gospodărită cu grijă. Avea să fie înlocuită de o apă nouă, care avea darul de a-i face pe oameni nebuni. Omul s-a trezit și a spus tuturor din sat ce a visat și ce i-a spus îngerul, dar nimeni nu l-a ascultat. El a adunat multă apă și a pus-o undeva la păstrare. Când a sosit ziua vestită de înger, apele curgătoare s-au oprit, fântânile au secat și pământul s-a uscat. Omul cel prevăzător s-a descurcat, folosind apa pe care o pusese la păstrare.

Ceva mai târziu, apa cea nouă a căzut din nori pe pământ, umplând râurile și fântânile. Omul și-a părăsit adăpostul și s-a întors printre semenii săi. A găsit că vorbeau și se mișcau cu totul altfel decât înainte și că erau ciudați. Uitaseră întâmplarea și chiar primejdia. Omul a încercat să-i lămurească, dar a fost luat drept nebun. Unii s-au purtat dușmănos, alții i-au arătat milă. Nu-l înțelegeau.

N-a vrut să bea din apa cea nouă și s-a întors acasă, unde a folosit apa pusă la păstrare. Curând, a început să fie apăsat de singurătate și de faptul că nu era ca toți ceilalți. S-a întors printre ei și a băut și el din apa cea nouă. A uitat pe dată până și locul unde o păstra pe cea veche, iar ceilalți se uitau la el ca la un nebun care, printr-o minune, își venise în fire.”

Povestea 2 – Despre cum să-ți vezi de treabă în vremurile de azi

„Odată, niște broscuțe au decis să facă o competiție: cine va urca prima în vârful unui turn. S-au adunat mulți spectatori. Toți voiau să vadă cum broscuțele vor sări, vor aluneca și, în final, cum vor cădea de pe zidul turnului. Între noi fie vorba, ei voiau să râdă de participanți. Bineînțeles, nici unul dintre spectatori nu credea că măcar o broscuță va putea să urce în vârf. Competiția începu și din toate părțile se auzeau strigăte: Nu le va reuși nimic! Este mult prea complicat! Nici o șansă! Turnul este mult prea înalt.

Așa că broscuțele cădeau una după alta. Unele dintre ele mai reușeau să se cațere din nou. Atunci gloata striga și mai tare: Este mult prea greu! Niciuna nu va reuși să o facă!

Curând, toate broscuțele obosiră și cedară. În afara unei singure broscuțe care urca tot mai sus… Ea singură a reușit să urce până în vârful turnului. Atunci toți au înconjurat broscuța învingătoare și au decis să o întrebe cum de a reușit să găsească atâta putere. La arătare, broscuța aceasta era una cât se poate de obișnuită. În plus, s-a dovedit că era… surdă. Nimeni nu reuși să înțeleagă secretul victoriei sale.”

Povestea 3 – O soluție pentru o viață fericită

„Fericirea rătăcea prin lume și împlinea dorințele tuturor celor pe care îi întâlnea în cale. Într-o zi, din neatenție căzu într-o groapă și nu putu să iasă deloc de acolo. Mulți oameni trecură pe lângă groapă și-și spuseră dorințele. Firește, Fericirea le-a împlinit. Dar odată, de groapă s-a apropiat un om neobișmnuit. Acesta a privit la Fericire și nu i-a cerut nimic. După un timp a întrebat-o.

– Dar tu, Fericire, ce-ți dorești?

– Să ies de aici.

Omul a ajutat-o să iasă și s-a dus în drumul său. Iar de atunci, Fericirea a mers numai pe urmele lui.”

Bonus – Povestea 4: Despre Rai. Pentru că despre Iad știm deja prea multe

„Înainte de a-și da sufletul, un țăran smerit s-a rugat să i se îndeplinească o dorință. Voia să vadă iadul și raiul. Și, cum trăise cinstit, dorința i-a fost îndeplinită.

Un înger a venit la el și l-a luat să-i arate iadul. Acolo a văzut mese întinse și încărcate cu bucate dintre cele mai bune, doar că mesenii păreau flămânzi și mânioși. Erau așezați la mase și se foloseau de niște linguri și de niște furculițe lungi, lungi de tot, astfel încât nu izbuteau să ducă nimic la gură, aceasta fiind pricina supărării lor.

Omul a fost dus apoi în rai, unde a avut parte de aceeași priveliște.

– Iată, mesele sunt la fel, mâncarea așișderea, lingurile și furculițele la fel de lungi. Numai că toți mesenii par mulțumiți și sătui. Cum așa?
– Pentru că se hrănesc unii pe alții.”

Dacă ți-au plăcut, te rog să le împărtășești cu cei dragi. Oferă-le și lor oaze de pace și de bucurie. Viața e prea scurtă ca să ne pierdem vremea cu nimicuri.

Te îmbrățișez cu drag și îți urez mult succes în eforturile tale de a face lumea asta mai bună și mai frumoasă.
Ștefan