O stradă din Cluj

„Dacă dai pâinea ta celui flămând și vei sătura sufletul celui necăjit, lumina ta va răsări din întuneric și bezna ta va fi ca miezul zilei.” - Isaia 58:10

Eram la Cluj, după un spectacol. Se întunecase, iar străzile erau slab luminate. Plecasem cu mașina spre hotel, bucuros că în sfârșit mă voi odihni. La o intersecție, am oprit să cedez trecerea. Când am pornit din nou, am zărit cu coada ochiului un bărbat. Era în genunchi, pe ciment, cu mâinile ridicate spre mine. Nu am auzit ce spunea, dar expresia feței lui cerea ajutor.

Mi-am spus: „Vreun cerșetor beat, caută bani de țigări sau alcool.” Am plecat mai departe. Doar că Dumnezeu a pus două intersecții cu sens giratoriu și un semafor în calea mea. Timp suficient pentru ca niscai remușcări să mă tragă de urechi. La al doilea sens giratoriu, am întors mașina. „Dacă, totuși, omul chiar are nevoie de ajutor?”

L-am găsit tot acolo, pe trotuar, în aceeași poziție. Am oprit lângă el și am coborât geamul:
– Ce s-a întâmplat?
– Am căzut! Nu mă pot ridica!

Am ieșit din mașină și m-am grăbit să-l ajut, pentru că strada era pustie la ora aceea. Când am întins mâna, de nicăieri a mai apărut o altă mână. Nu, nu aveam halucinații. Un alt bărbat, apărut parcă din pământ, s-a alăturat. Și bine a făcut întrucât bărbatul căzut era destul de voluminos. Era în vârstă, trebuia să-l ridicăm cu grijă. Iar discopatia mea lombară se declara deja cam iritată.

– Am o problemă la genunchi și am plecat fără baston. Vă mulțumesc și mă iertați!

Din întuneric, a mai apărut un al treilea bărbat, care-și plimba câinele. Era la momentul potrivit, pentru că bătrânul încerca să facă primul pas și era pe punctul de a se dezechilibra. Acum eram trei să-l sprijinim, iar necunoscutul cu câinele părea să fi lucrat la SMURD. Știa exact ce întrebări să pună:
– Sunteți bine? Ați amețit? Vă doare ceva? Unde locuiți? Ce zi este astăzi?

Bătrânul ne-a liniștit că e totul în regulă: „M-am gândit că până la magazin n-o să-mi trebuiască bastonul”. Bordura din spate lui îi demonstrase că nu era chiar așa.

– Unde locuiți?
– Pe strada… cutare.
– Păi, eu stau aproape. Haideți să mergem împreună.

– Mulțumesc, dar poate trebuie să vă plimbați cățelul și eu nu vreau să vă întorc din drum.

– Ei, na! L-am plimbat destul. Mergem împreună.

– Mulțumesc frumos! Să-mi iau sacoșa de pe jos.

– Locuiți de mult în zonă?

– De vreo 30 de ani. Când ne-am căsătorit….

Și s-au pierdut în noapte. Mi-au trebuit câteva clipe să realizez că rămăsesem singur acolo. Al doilea bărbat, cel care ajutase în tăcere, dispăruse la fel de neașteptat cum apăruse.

Am rămas singur cu o revelație care pășea tiptil pe șira spinării, urcând până în centrul conștiinței mele: cât de minunat este omul! Cât de minunată este această creație a lui Dumnezeu! Cât de puțin ne trebuie ca să fim fericiți! Ce daruri extraordinare primim când ni se oferă ocazia de a ajuta! Ce rost incredibil au necazurile prin faptul că ne curăță de rugina orgoliului și a fricii! Cât de puțin timp avem aici și câte lucuri bune am putea face.

Am pornit din nou la drum, pierzându-mă în traficul orașului, spre anonimatul unei camere de hotel. Dar cu o lecție pe care n-o voi uita niciodată: natura umană are Divinitate în ea. Omul este după „chip și asemănare” cu Dumnezeu. Omul este făcut să ajute, să fie lângă celălalt, să sprijine sau să primească sprijin.

Știu că vedem în social media sau pe stradă exemple care nu se încadrează în această descriere. Dar „în orice deșert se ascunde o fântână,” cum spunea Micul Prinț. Ai încredere. Și ai răbdare. Gripa aceasta sufletească de care ne-am îmbolnăvit va trece.

Te îmbrățișez cu mare drag și îți doresc putere în eforturile tale de a schimba lumea!

Ștefan

P.S. 1 – Știu că acum televiziunile și internetul revarsă invective și scenarii belicoase. Dacă vrei să-ți protejezi mintea și relațiile cu cei dragi, închide televizorul, evită știrile și, mai ales, discuțiile în contradictoriu. Conectează-te la ceea ce îți face plăcere, la lucrurile care îți aduc bucurie și la micile răsfățuri care îți amintesc că, la finalul oricărei ierni, vine întotdeauna o primăvară.

P.S. 2 – Dacă ai nevoie de o oază de inspirație și încurajare în această perioadă, te invit să asculți podcastul de mai jos sau să descoperi cartea pe care am publicat-o. Mai ales acum, la final de an, încerc să schimb atmosfera din sufletele oamenilor prin spectacole, podcast, acest newsletter, social media și cărți. Știu că emoțiile au o putere imensă asupra gândurilor și, implicit, asupra vieții. Așa că te invit să folosești aceste resurse pentru a avea sărbători liniștite și pline de speranță.