O poveste cu un vultur

Se spune că lângă un sat de munte era un cuib de vulturi. O furtună a stricat cuibul și ouăle s-au împrăștiat. Un ou s-a rostogolit și a ajuns nevătămat lângă cotețul unor găini. 

Una dintre găini l-a adoptat crezând că este al ei și l-a pus lângă celelalte ouă. După o vreme, a ieșit din ou un pui de vultur. Puiul a crescut între găini și, deși se făcea mai mare decât “frații” lui, își ducea viața ca toate păsările din coteț. Nu își folosea aripile ca să zboare, ci doar cât să ajungă până pe acoperișul cotețului. Nu știa să-și folosească ghearele puternice și chiar avea dificultăți în a ciuguli gâze și firimituri cu ciocul lui încovoiat. Fiind atât de diferit de celelalte păsări, puiul de vultur era deseori agresat de cocoșii din curte, de alte găini și a crescut însingurat. 

Când a crescut, a văzut niște păsări mari care survolau cotețul, păsări care semănau cu el. De asemenea, a observat că suratele-găini intrau în panică fugind care-încotro. 

Odată, când scăpase din coteț pășea alene prin iarbă ciugulind exact ca o găină. Din fericire, un alt vultur l-a văzut și s-a mirat de comportamentul lui. 

- De ce nu-ți deschizi aripile? De ce mergi pe pământ ca găinile? 
- Dar eu am aripi doar ca să mă echilibrez și să-mi fac vânt când mi-e cald. Așa am învățat. 
- Dar tu ești vultur, de ce nu zbori la înălțime. 
- Înălțime??? Mi-e îmi este frică de înălțime. Abia rezist să stau pe acoperișul cotețului. 

Vulturul bătrân, văzând că tânărul se pierde între găini, l-a luat și l-a dus pe marginea unei stânci. 

- Întoarce capul și privește crestele munților!
- Nu! Mi-e frică! Mi-e frică de înălțime!
- Întoarce capul și privește cerul infinit și norii, privește râurile! Ai ochii cei mai buni dintre toate păsările. Uită-te la culorile apusului care se desfășoară înainte ta! Tot orizontul este al tău!
- Nu! Nu! Trebuie să mă întorc în coteț. Este ora mesei și trebuie să primim grăunțe și apoi să mergem la culcare. 

Atunci, vulturul cel bătrân l-a apucat de cap pe cel tânăr și l-a forțat să privească apusul, crestele munților, văile și dealurile care se putea vedea de acolo. L-a ținut așa câteva minute pentru că frica celui tânăr încă opunea rezistență. 

Apoi s-a întâmplat ceva nemaipomenit. Vulturul cel tânăr s-a îmbătat cu frumusețea acelei priveliști și aripile i s-au deschis. Din adâncul pieptului a țășnit un strigăt puternic și tragic - ca un destin întârziat care era pe cale să se piardă. Un strigăt care a răsunat în toate văile. Deodată, gâtul lui s-a lungit, privirea i s-a limpezit și vulturul cel tânăr și-a adus aminte cine este cu adevărat, care este identitatea lui. Era ca o pepită de aur care se curăță singură de impurități. 

Fără să mai șovăie, și-a deschis aripile și și-a dat drumul în gol. A plonjat, s-a ridicat, a plutit pe curenții de aer și a gustat cu toată ființa lui minuănăția peste care acum zbura ca un monarh. Se simțea ca și cum s-ar fi întors acasă dintr-o călătorie mult pre lungă și mult prea apăsătoare. 

Vezi tu, contează foarte puțin dacă dpdv bilogic situația de mai sus este posibilă sau nu (instinctele animalelor nu se pot atrofia chiar atât de ușor). Dar din povestea asta trebuie să înțelegi că în fiecare dintre noi zace un vultur care a acceptat cândva să fie găină. Din neștiință sau din comoditate, la un moment dat am preferat să acceptăm contextul, identitatea și comportamentul pasiv al unei persoane care crede prea puțin în forțele proprii. 

Și tu și eu avem un vultur în noi. Poate că e speriat, poate că nu e deprins încă să zboare la înălțime, poate că are aripile amorțite sau obosite. Poate că este încă sechestrat în coteț cu găinile, cine știe?… Important este să ne reamintim această IDENTITATE. Această forță face parte din ființa noastră. Această forță este capabilă să se auto-regenereze și să creeze premizele unui nou destin, să anuleze toate ezitările, toate greșelile trecutului și să transforme greșelile trecului în lecții importante. 

Îți doresc să-ți deschizi aripile cât mai curând. Te așteaptă imensitatea unui zbor infinit! Te așteaptă descoperiri, orizonturi nebănuite și o frumusețe imposibil de pus în cuvinte. Și, mai ales, te așteaptă Cerul să zbori mai aproape de El.  

Te îmbrățișez cu drag!

Ștefan  :)