Mina cu diamante

Lord Byron

Se spune că a fost cândva un om gospodar. Muncea cu pasiune și, după o vreme, a reușit să cumpere o fermă. Terenul pe care se găsea ferma se întindea pe două dealuri cu iarbă deasă, despărțite de un râu cu apă limpede.

Gospodar cum era, omul nostru a adunat o avere considerabilă. Într-o dimineață s-a trezit cu un gând care nu-i mai dădea pace. Ca să-și găsească liniștea, s-a dus să ceară sfat de la un înțelept care trăia într-o țară îndepărtată. Când a ajuns la acest înțelept, fermierul i-a spus:
- Sunt un om bogat și am adunat averea muncind din greu. Nu mă feresc din calea nici unui efort. Dar vreau să fiu și mai bogat. De fapt, vreau să ajung cel mai bogat om din lume. Cum pot să fac asta?
- E simplu, i-a spus înțeleptul. Trebuie să deții diamante. Multe diamante. Sunt pietrele cele mai prețioase. Și ca să ajungi cel mai bogat om din lume trebuie să găsești un loc în care sunt multe diamante și să-ți faci acolo o mină de diamante.
- Și cum găsesc un astfel de loc? Cum arată aceste diamante?
- De obicei le vezi prin apele limpezi ale unor râuri. Sunt ca niște cristale mici și strălucitoare. Odată șlefuite, ele iau ochii oricărui om.

Cum s-a întors acasă, omul cel gospodar și-a vândut ferma unui țăran oarecare din acel ținut, a luat banii într-o geantă și a plecat în lume cu dorința de a găsi și a cumpăra acel “izvor de diamante”.

A umblat prin țări străine, a bătut munți și dealuri. A căutat în râuri mai limpezi sau mai tulburi. Dar nu a găsit nici un diamant. Și-a cheltuit întreaga avere sperând să găsească acel loc care să-l facă cel mai bogat om din lume.

După o vreme, când nu mai rămăsese cu nimic, obosit și sărac, s-a întors în satul său. Într-o zi a trecut pe lângă ferma pe care o vânduse înainte de a pleca în căutarea diamantelor. Doar că acum, ferma era și mai prosperă. Apăruseră clădiri noi și toată lumea era îmbrăcată cu haine scumpe. Chiar și cel mai sărac angajat arăta mai îngrijit decât aventurierul nostru.

El s-a apropiat și a întrebat un muncitor:
- Cum de este această fermă atât de prosperă? De unde atâta bogăție?
- Eheei!!! Aici nu mai e de mult fermă. Acum este mină de diamante.
- Mină de diamante? Cum așa?
- Printre acele dealuri curge un râu. Proprietarul fermei s-a uitat într-o dimineață în apa râului și a descoperit ceva strălucind acolo. Când a privit mai atent, a descoperit că acolo erau diamante. Și nu unul sau două. O mulțime. Atât de multe încât acum are o mină de diamante.

Ficțiunea se oprește aici. Acum începe seria de întrebări: Tu după ce diamante ai alergat? Le-ai descoperit? Ce diamante erau în curtea ta și nu le-ai băgat în seamă până acum? Ce îți dorești, de fapt, și știi că se găsește mai aproape decât pare?

Eu am avut acea perioadă în care visam la o carieră înfloritoare. Am alergat și după un oarecare confort material. Ba, mai târziu, am crezut că a fi un bun părinte înseamnă să-i cumperi copilului jucăria X sau Y. Când, de fapt, realitatea e cu totul alta. Cel mic nu vrea jucăria, ci te vrea pe tine, mama sau tatăl său. Vrea timp petrecut cu tine, zâmbetul și entuziasmul tău.

Cei dragi ție te vor pe tine, te vor cu sufletul și cu vulnerabilitățile tale mai aproape de ei. Cariera, diplomele, job-ul X sau mașina Y sunt doar niște obiecte. Obiecte pe care noi la investim cu valoare. Adică ele încep să însemne ceva pentru noi. Să ne satisfacă anumite nevoi sau să ne trezească diferite emoții.

Dar pentru că, în esență, cu toții căutăm conexiune și dragoste (mai ales!), credem că le vom primi dacă vom avea diploma de master, jobul cu cel mai mare salariu, ultimul tip de mașină sau ceva asemănător (completează tu cu exemple din viața ta, nu e musai să ne referim doar la bunuri materiale sau mărci ale statutului social).

Repet: cu toții căutăm dragoste și conexiune. Dragostea celorlalți și conexiunea profundă cu ei. Un om care simte că este iubit se simte în siguranță. Simte și că este important, că persoana lui contează pentru cineva. Că viața lui are un sens. Toate nevoile se sprijină pe această temelie: dragoste și conexiune.

Și, de cele mai multe ori, avem impresia că dragostea și conexiunea se găsesc „peste mări și țări”. Când, de fapt, sunt la 2 pași. Unde? Îți răspund printr-o întrebare:
Când simți dragostea cea mai puternică, cea mai profundă și cea mai strălucitoare? Când primești dragoste? Sau când oferi dragoste?

Acolo e mina ta de diamante. Oferind dragostea ta. Făcând primul pas spre o conexiune profundă. Cu răbdare și cu bucurie. Și cu dragoste!

Ești un om foarte bogat! Ai o mină de nestemate în sufletul tău! Ai grijă de ea și ai răbdare cu fiecare nestemată. Șlefuirea e un proces lung și migălos. Dar dacă-l faci din iubire, oferind iubire, n-o să te saturi niciodată de această bogăție. Pentru că nu e nimic mai minunat decât să trăiești iubind și oferind din prea-plinul inimii tale!

Te îmbrățișez cu drag!

Ștefan :)