Evadează din singurătate

„Conexiunea autentică este liantul care dă sens existenței noastre.” – Viktor Frankl

Abia urcasem în tren. Era foarte cald. Mi-am aruncat geanta pe suportul de bagaje și am început să caut geamurile care se mai puteau deschide. Am ieșit din compartiment, sperând să găsesc măcar o briză.

M-am oprit la fereastră. În fața mea, pe un peron mai îndepărtat, doi bătrâni mergeau împreună, abia pășind. El se sprijinea în baston. Ea îl ținea de braț și, în cealaltă mână, avea un mic bagaj. S-au așezat pe o bancă, dar acest gest simplu a necesitat efortul amândurora. Bătrânelul avea probleme cu picioarele sau cu spatele. Soția l-a ajutat până când s-a putut relaxa. Apoi, s-a așezat lângă el și, după câteva clipe, și-a sprijinit capul de umărul lui. El stătea drept, ca o santinelă, păzind parcă momentele de odihnă ale soției sale. Cine pe cine sprijinea, de fapt?

Această imagine mă urmărește din 2006. Probabil că acei doi oameni nu mai sunt astăzi în viață, dar mi-au dat o lecție la care mă întorc mereu. Încă de atunci observam că omul contemporan se însingurează, că pierde din ce în ce mai mult capacitatea de a comunica. Și asta se întâmpla înainte de smartphone-uri, tablete sau social media! Singurătatea era deja o realitate care cucerea tot mai multe suflete.

Astăzi, însingurarea a devenit o adevărată pandemie. Deși avem tehnologia care ne permite să comunicăm instantaneu cu oricine din lume, mulți oameni rămân singuri. Și nu doar singuri, ci și însingurați. Se închid în ei, se izolează sufletește, nu mai împărtășesc ceea ce simt și ceea ce gândesc.

O altă formă de însingurare se vede la adolescenții care își umplu mintea cu munți de terabiți de informații, consumând 8-10 ore pe zi conținut online. Mulți dintre ei nu își dau seama că trăiesc în izolare, deși simt durerea și alienarea.

E posibil să fii și tu unul dintre cei care s-au însingurat. Poate din lipsă de curaj, de încredere, sau din cauza unei răni care te face să „sufli și în iaurt”. Sau poate cunoști pe cineva care trece printr-o astfel de stare. Dacă da, hai să-i dăm o mână de ajutor.

Însingurarea este o manifestare a fricii. Frica de a pierde controlul. Ne dorim siguranță, predictibilitate, stabilitate. Dar atunci când aceste nevoi devin obsesive, viața devine greu de suportat. De aceea, mulți oameni însingurați excelează la job – acolo simt că dețin controlul. Alții își umplu viața cu călătorii exotice sau experiențe extreme, încercând să mascheze însingurarea prin schimbări constante. Unii se refugiază în amintiri, diplome sau autoritate.

Oricum ar fi, însingurarea este un refugiu fals. Ne ascundem de oameni pentru că ei sunt imprevizibili. Dar nu putem controla totul. Iar când încercăm să o facem, pierdem ceea ce contează cel mai mult: conexiunea autentică.

Bătrânii pe care i-am văzut în gară se sprijineau reciproc și își trăiau soarta în acceptare. Ne-ar prinde bine să învățăm de la ei că nu putem controla nimic pe lumea asta, dar putem evita însingurarea fiind un sprijin pentru ceilalți.Omul este făcut să trăiască în complementaritate cu celălalt.

Dacă ai în jurul tău oameni însingurați, ajută-i să înțeleagă că frica îi ține captivi într-o colivie fără gratii. Povestește-le despre bătrânii din gară. Și spune-le un adevăr simplu: oricât de sigură ar părea însingurarea, mult mai important este să înțelegi că sunt oameni care au nevoie de ajutorul tău. Să le fii sprijin.

Așadar, încearcă să eviți această tendință tot mai frecventă în zilele noastre. Lasă controlul și deschide-ți inima. Comunică, râzi, fă-ți prieteni noi, împărtășește cu ei bucuriile și durerile. Suntem făcuți să trăim împreună. Asta este un dar imens. Și poate că cel mai mare dar este să putem oferi, să ajutăm, să fim mentori pentru alții.

Te îmbrățișez cu drag și îți țin pumnii în lucrarea pe care o faci, prin care faci lumea asta mai frumoasă!