„În momentele noastre cele mai întunecate trebuie să ne concentrăm pentru a vedea lumina.” Aristotle Onassis
În urmă cu vreo trei săptămâni, băiatul meu a avut un accident la joacă. A căzut de la o înălțime considerabilă, și am ajuns de urgență cu el la Spitalul Grigore Alexandrescu. Din fericire, acum totul este bine, dar a fost o perioadă dificilă: 2 zile la terapie intensivă și încă 5 zile internat sub observație.
Soția mea a fost cu el în spital și a încercat să transforme această experiență într-una mai ușor de suportat. L-a ajutat mult o pereche nouă de stații walkie-talkie pe care i le-am comandat de pe internet. Era fascinat de ele. Din patul de spital, vorbea cu soția mea când ea cobora la farmacie sau mergea să ia mâncare:
Timp de câteva zile, aceste stații au fost bucuria lui. Dar, din păcate, foloseau aceeași frecvență cu paznicii spitalului. Adesea, conversațiile lor erau întrerupte de un glas dogit care anunța: „Gigele, vezi că vine Dr. Ionescu!” sau „Băi copile, schimbă frecvența!”
Băiatul meu nu știe nici să schimbe frecvența, nici expresia „Băi, copile!”. Și-a văzut mai departe de joacă și de această mică aventură din patul de spital. Și mi-a dat și o lecție prețioasă: aceste bruiaje seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă în viața noastră de zi cu zi.
Ce ne poate învăța o stație walkie-talkie despre atenție
Povestea aceasta mi-a amintit cât de prețioasă este atenția noastră. Ea funcționează exact ca o stație walkie-talkie. Din când în când, comunicarea noastră cu ce contează cu adevărat este bruiată de „Gigei” – acele interferențe externe sau interne care ne perturbă bucuria și concentrarea.
Dar cine sunt acești „Gigei”?
Bruiajele interne: Gândurile care ne limitează
Gigel-ul interior este vocea din capul nostru care ne spune: „Nu ești suficient de bun.” „Nu vei reuși.” „Nu ai resursele necesare.”
Este ca un defect de software care, odată identificat, își pierde din putere. Conștientizarea este primul pas: trebuie doar să realizezi că aceste gânduri sunt erori, nu adevăruri. După aceea, le poți lăsa să plece, ca un liliac ce fuge la lumina soarelui.
Ce poți face?
Nu da prea multă importanță acestor bruiaje. Sunt ca portarii de la spital: își dau multă importanță pentru că manevrează bariera, dar dacă ai o urgență sau te simți rău nu ei sunt cei care te tratează.
Bruiajele externe: Zgomotul din jurul nostru
Gigel-ul extern este tot ce interferează cu dialogul tău cu lumea: știri alarmiste, social media, certuri inutile sau povești care nu te ajută să crești. Aceste torente de informații ne țin frecvența ocupată, iar din cauza lor nu mai auzim vocile importante din viața noastră.
Ce poți face?
Schimbă „frecvența”! Filtrează informațiile și elimină ceea ce nu îți servește. Înconjoară-te de povești, oameni și experiențe care te inspiră. Caută acele surse care îți oferă perspective valoroase și emoții pozitive.
De ce atenția este resursa noastră cea mai importantă
Atenția este ca o poartă prin care realitatea exterioară intră în viața noastră. Dacă nu suntem atenți la ce lăsăm să treacă de această poartă, ne putem transforma chiar noi în „Gigei” – devenind bruiaje în viețile altora, în loc să îi ajutăm să crească.
Tu ce bruiaje ai pe frecvență?
Te invit să meditezi la următoarele întrebări:
Când elimini bruiajele, descoperi că viața ta devine mai bogată în momente frumoase, iar energia ta este canalizată spre ceea ce contează cu adevărat.
Îți urez să ai semnal clar și putere în toate eforturile tale de a face lumea mai frumoasă!
Te îmbrățișez cu drag,
Ștefan
PS 1: Trăim într-o perioadă tumultoasă, dar avem fiecare puterea să facem mici schimbări pozitive în universul nostru. Emoțiile pe care le transmitem – fie ele pozitive sau negative – îi influențează rapid pe cei din jur. De aceea, îți propun un exercițiu simplu: găsește trei motive pentru care ești recunoscător/recunoscătoare astăzi. Și nu uita să zâmbești – este cel mai bun scut împotriva fricii, frustrării și anxietății.
PS 2: Din ianuarie 2025, organizez ateliere despre control emoțional și comunicare empatică. Dacă vrei să participi, te invit să rămânem conectați pe canalele mele de social media unde voi anunța detalii în săptămânile următoare.
Hai să ne ținem aproape și să creăm împreună un spațiu de frumusețe și creștere!