„Răul învinge doar atunci când oamenii buni încetează să iubească.” — Edmund Burke
Lucrez în această perioadă la un spectacol după Richard III de William Shakespeare.
Este un text care mă urmărește de mai bine de 20 de ani. L-am citit prima dată când eram în facultate, iar în 2014 — deci acum mai bine de un deceniu — am început să schițez primele notițe pentru un eventual proiect. Am făcut un caiet de regie, am urmărit montări celebre, am studiat contextul istoric.
Și totuși, o întrebare mă bântuia și nu-i găseam răspuns.
De ce face Richard ceea ce face?
Pe scurt, pentru cei care nu cunosc contextul istoric: Richard (personaj real) era mezinul unei familii regale. S-a născut cu un trup diform — cocoșat, cu un picior mai scurt. Fratele lui cel mare era rege și avea doi fii, prinți moștenitori. Între Richard și fratele-rege mai era un frate, George de Clarence, care avea, la rândul lui, un fiu.
Așadar, „natural”, Richard ar fi putut ajunge rege doar dacă:
– murea fratele cel mare, împreună cu cei doi fii ai săi
– murea fratele mijlociu, împreună cu fiul lui
Cinci morți.
Ar fi fost nevoie de o molimă.
Și totuși, Richard ajunge pe tron.
Molima este chiar… Richard însuși.
Personajul este de o cruzime extremă. În vremea în care Shakespeare scria Richard III, Machiavelli scria Principele. Știi ideea: „scopul scuză mijloacele”.
Dar întrebarea rămâne.
De ce?
De ce ucide fără milă tot ce mișcă în jurul lui doar ca să ajungă pe tron?
Pentru că e criminal? Rău? Invidios?
Răspunsurile astea nu mă ajută.
Ce l-a făcut să ajungă așa? A copilărit la curtea regală. Nu i-a lipsit nimic… aparent.
Și atunci întrebarea se lărgește, inevitabil, către istorie.
De ce a incendiat Nero Roma?
De ce Hitler?
De ce Stalin?
De ce Mao?
De ce genocidul din Rwanda?
De ce, astăzi, suntem martorii unor acte de cruzime care ne depășesc imaginația?
De ce o companie de produse cosmetice poate folosi compuși de azbest într-un șampon pentru bebeluși, provocând mii de victime, și să scape basma curată?
De ce atâția Richardi?
De unde atâția Richardi?
De ce face Richard ceea ce face?
Am început lucrul la acest spectacol pentru că, în cele din urmă, am găsit răspunsul.
Mi-au trebuit 12 ani.
Răspunsul este în replica aceasta:
„Nu-i om să-i fie milă dacă mor.
Și cum să-i fie,
dacă în mine însumi, de mine însumi, milă nu găsesc?”
Mă cutremur doar scriind aceste cuvinte.
Richard nu a cunoscut niciodată dragostea.
A văzut-o la alții. A auzit vorbindu-se despre ea.
Dar nu a simțit-o.
Nu a primit-o.
Nu a dăruit-o.
Știm din piesă că nici mama lui nu i-a oferit atenție sau măcar un gest de tandrețe. Richard a trăit o viață fără dragoste.
Adică un iad.
Iar când iadul începe să locuiască în tine, singura soluție pe care o găsești este să-i faci și pe ceilalți să vadă lumea așa cum o vezi tu.
Prin acțiunile lui, Richard face ca lumea să arate așa cum o percepe el:
„un iad plin de vaiete și anatemi”.
Asta au făcut Nero, Stalin, Hitler, Mao.
Și asta fac și Richardii de astăzi — mai mari sau mai mici.
Dar adevărul incomod este acesta:
Richard există, într-o formă mică, în fiecare dintre noi.
Și prinde putere exact atunci când alegem să trăim fără dragoste.
Când punem dragostea „pe pauză”.
Când ne sprijinim exclusiv pe o gândire rațională, rece, care ne servește — ca o slugă credincioasă — toate argumentele necesare pentru a ne justifica deciziile, chiar și atunci când știm că ele pot răni.
Vestea bună este că piesa oferă și o soluție.
Răul este învins.
Nu fără luptă.
Nu fără sacrificii.
Dar, în final, iubirea triumfă.
Iubirea, iertarea, împreună-lucrarea.
E atât de simplu.
Pentru fiecare dintre noi.
Pentru vremurile pe care le trăim.
Iubirea.
Iertarea.
Să hrănești dragostea din tine.
Să vezi filmul vieții prin filtrul iubirii.
Și să-i ajuți și pe ceilalți să-l vadă astfel.
Ce lucrare minunată.
Ce misiune binecuvântată.
Cum faci asta?
Hrănește-ți sufletul cu frumusețe.
Dăruiește dragostea ta.
Transformă faptele mărunte în declarații de iubire.
În mângâieri pentru frunțile încrețite ale celorlalți.
Îți mulțumesc pentru că faci lumea aceasta un colț de rai, prin dragostea și bucuria ta.
Te îmbrățișez cu drag,
Ștefan | 
