Ce facem când valurile sunt prea mari?

„Moartea nu este opusul vieții, ci o parte a ei.” – Haruki Murakami

În urmă cu vreo doi ani, am pierdut pe cineva drag. A fost un eveniment pe care îl așteptam. Știam că se va întâmpla. Trupul fizic își arăta limitele. Dar, deși eram conștient de ceea ce urma, mi-a fost greu să accept situația.

În acea perioadă, am descoperit o serie de documentare pe YouTube. Sunt testimoniale cu oameni care au trecut prin moarte clinică. Mai popular, li se spune „near death experience”. Acești oameni au murit și au revenit la viață, cum se spune pe la noi. Preț de câteva minute sau ore, inima și creierul lor au încetat să mai funcționeze.

Unii povestesc cum își văd trupul de sus, cum călătoresc prin spațiul în care s-a petrecut despărțirea de trup și cum, apoi, sunt atrași într-un alt univers. Aici, experiențele diferă destul de mult, dar există câteva elemente comune. Acest nou spațiu este deosebit de frumos. Culorile sunt foarte vii, există un fel de comunicare la nivel telepatic, iar cei care ajung să vadă acest univers spun că aud și văd cu toată ființa lor. Ființa lor, care acum este doar o conștiință. Mai este ceva ce apare în toate aceste mărturii: aici, ei simt o iubire și o iertare pe care nu le putem experimenta în viața noastră biologică. Toți vorbesc despre o iubire de cel puțin o sută de ori mai puternică decât orice iubire trăită pe Pământ.

De fiecare dată când văd o astfel de mărturie, mă impresionează profund. Îmi amintesc de acel segment din „Micul Prinț”: „…fiindcă eu voi locui pe o stea și pentru că pe această stea eu voi râde, numai tu singur vei avea stele care știu să râdă.” Mărturiile acestor oameni mă fac să înțeleg viața și moartea cu totul altfel. Viața se esențializează, iar multe dintre lucrurile și evenimentele care mă înconjoară devin nesemnificative. Iar moartea…? Ei bine, aici mi se reconfirmă o opinie pe care am auzit-o de la un călugăr pe care îl consider sfânt (Pr. Justin Pârvu): „Moartea nu e punct. E virgulă.”

Zilele trecute, fiind din nou prin țară cu spectacole, am redescoperit o serie de astfel de documentare. Le-am urmărit cu aceeași plăcere și mirare. Dar au apărut câteva întrebări. Cunosc o persoană care a trecut printr-o astfel de experiență în urma unui accident. A fost resuscitată minute în șir. Am sunat-o și am întrebat-o:

„Uite, tu ai trăit acest eveniment cu totul ieșit din comun. Ai simțit acolo acea dragoste minunată, acel ocean de iertare, acea frumusețe de nedescris. Aș vrea să te întreb ceva. Imaginează-ți că ești acolo. Cum se vede lumea de azi din acel loc atât de minunat? De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă astăzi cu noi? Ce atitudine ar trebui să avem vis-a-vis de război, criză, evenimentele politice care ne frământă în ultima vreme?”

A tăcut câteva clipe și a încercat să-mi dea un răspuns. Dar înainte de a-l scrie aici, trebuie să mai amintesc ceva: cu o zi înainte de acest dialog, am stat vreo trei ore la telefon. Am sunat mai mulți prieteni care lucrează în IT, antreprenoriat, marketing, sales etc. Sunt oameni care conduc firme, au angajați, fac afaceri mai mari sau mai mici. I-am luat la întrebări: care este atmosfera pe la voi? Cum se simt oamenii cu care lucrați? Ce se întâmplă în domeniile voastre? Mi-au spus așa: lumea este frustrată, speriată, indignată, trăiește un sentiment profund de lehamite. Ascultându-i, m-am molipsit cu atitudinea lor.

Revenind la prietena care „a fost dincolo și s-a întors”. Răspunsul ei mi-a risipit orice frică, orice indignare, orice frustrare: „Ceea ce se întâmplă aici noi nu putem controla. Însă evenimentele ne pot controla mintea și sufletul, pentru că, fiind atât de puternice, ne capturează atenția. Or, atenția noastră trebuie să fie pe ceea ce este acolo: pe dragoste și pe iertare. Pe frumusețe și pe bucurie. Deci, orice s-ar întâmpla, încearcă să trăiești în bucurie!”

Ai înțeles, da? Să trăiești în bucurie! Orice s-ar întâmpla!!! Pentru că bucuria ta este micul rai în care îi poți invita și pe ceilalți!

Te îmbrățișez cu mult drag și îți urez să ai încredere în lucrarea ta, prin care faci lumea asta mai frumoasă și mai bună!

Ștefan