Ce cauți, omule?

„Într-o lume grăbită, a observa este un act de iubire.” – Krista Tippett

Se spune că un om mergea pe drum și întâlnește o muscă.
– Ce cauți, omule? îl întreabă musca.
– Caut flori.
– Flori? Eu nu am văzut flori în viața mea, răspunse musca. De când mă știu, n-am întâlnit decât mizerie. Mizerie pe câmp, mizerie în șanț, mizerie în casele oamenilor. Peste tot numai mizerie.

Omul s-a întristat și și-a continuat drumul. Mai târziu a întâlnit o albină.
– De ce ești așa de trist, omule? îl întrebă albina.
– Pentru că în lume nu există decât mizerie, spuse el.
– Mizerie? Eu nu am văzut nicăieri mizerie. De când mă știu, am văzut doar flori. Flori pe câmp, flori în copaci, flori și în casele oamenilor. Peste tot numai flori.

Cât de minunat este omul! Un gânditor spunea că noi facem legătura între cer și pământ: picioarele noastre pășesc prin praf, dar mintea călătorește prin văzduhuri. Iar inima, ca o balanță, se înclină când într-o parte, când în alta.

Un profesor mi-a spus odată: „Dacă stai prea mult cu privirea în jos, pierzi verticala. Adică uiți că în tine există o ființă spirituală și rămâi doar un sac de procese biologice.” Cam dură formularea, dar cât se poate de adevărată.

Trăim înconjurați de informații, povești și frământări care ne influențează. De cele mai multe ori, povestitorii sunt din categoria muștelor: caută și laudă mizeria. Nu știu altceva. Pentru ei nu există decât mizerie. Analiza mizeriei devine o virtute. Și dacă refuzi să vezi viața ca ei, te acuză că ești desprins de realitate. Dar... ce realitate?

Slavă Domnului, există și oameni-albine. Oameni care ne arată că, dincolo de mizerie, există frumusețe, curățenie, delicatețe și muncă făcută cu dragoste. Ei nu se laudă cu asta. Dimpotrivă, au un fel de smerenie. Sunt mereu în căutare, dornici să construiască ceva nou. Și lucrează împreună, în comunitate, ca într-un stup.

Nu cred că e vreo rușine să renunți la muște. Dimpotrivă, e o chestiune de igienă să le alungi din viața ta, odată cu convingerile lor. Oricum te vor bâzâi, oricum îți vor aminti că lumea are și partea ei urât mirositoare. Așa că slabe șanse să ajungi un visător rupt de realitate.

Dar modelul mai bun rămâne cel al albinelor. Probabil ai auzit gluma: albinele au regină (ordine, ierarhie) și fac miere. Muștele zboară haotic și trăiesc în... știi tu.

Încearcă să vezi frumusețea în clipa de acum. În omul de lângă tine. Și în tine. Hrănește acea frumusețe. Ea va rodi și va deveni nectarul cu care le vei reaminti și celorlalți că sunt făcuți să iubească cerul senin, nu praful de pe maidan.

Îți mulțumesc pentru că faci lumea asta mai colorată și mai iubibilă!

Te îmbrățișez cu drag,
Ștefan

P.S. 1 – Știi pe cineva care ar avea nevoie de un gând din cele de mai sus? Poate un coleg morocănos sau un șef obsedat de graficele lunare? Trimite-i acest mail. Nu cred că te va concedia. Cel mult va zice: „Poftim, cu ce prostii îmi pierd vremea!” Nu contează ce spune. Important e să sperăm că va privi mai atent florile. Sau măcar florăresele. :)

P.S. 2 – Ne pregătim pentru noua stagiune. Am programat deja câteva spectacole prin țară. Dacă ai chef să-ți scoți prietenii la teatru, te invit să intri pe pagina noastră și să vezi dacă ajungem și în orașul tău. Uite linkul: